Cum contribuie domeniul IT la integrarea femeilor din Ucraina în țara noastră

2 Septembrie 2022, 11:00

La aproape jumătate de an de la începerea conflictului armat din țara vecină, mii de persoane refugiate continuă să fie găzduite de țara noastră. Au învățat în viteză cum să facă față maratonului de provocări, pentru a se integra mai ușor și a se bucura de sprijinul societății. Unele dintre ele l-au găsit în comunitatea IT de la Chișinău, participând la o nouă ediție a „Digital Connections: Moldova-Ucraina”. Evenimentul de networking este găzduit de IHUB/Seed Forum Moldova în colaborare cu UN Women, cu sprijinul financiar al Suediei și USAID, în parteneriat cu proiectul Tekwill.
 

„Digital Connections: Moldova-Ucraina” este platforma potrivită pentru a cunoaște istoriile și experiențele profesionale și de viață ale femeilor de orice vârstă sau formare profesională. Refugiată în țara noastră, Elena a ales să lucreze la o organizație non-guvernamentală, pentru a pune umărul și a-i ajuta și pe alți conaționali de-ai săi.

 

„Acum am două case și două țări pe care le iubesc – Ucraina și Moldova. Războiul te impune să te adaptezi pentru a supraviețui, astfel am ajuns în Moldova, m-am angajat într-un ONG care oferă susținere refugiaților din Ucraina. Am deschis primul oficiu în Chișinău și am ajutat mai mulți cetățeni ucraineni să se angajeze în câmpul muncii. Sunt foarte multe idei inovative și foarte mult potențial în rândurile comunității de ucraineni care s-au stabilit pe termen lung în Moldova. În cazul femeilor, lucrurile sunt mai complicate. Iar asta, pentru că până a vorbi despre angajarea lor în câmpul muncii, este necesar să găsim soluții pentru implicarea copiilor în diverse activități”, a afirmat Elena.

 

Pentru a transmite un mesaj pozitiv de incluziune socială și consolidare a conexiunii cu comunitatea locală, la eveniment au fost invitate și femei care activează în domeniul IT din Moldova. Svetlana Gorsa, Human Resources Projects Coordinator în cadrul „Orange Moldova” și Elena Pascal, reprezentantă a „Pentalog Moldova”, le-au vorbit participantelor despre sectorul IT, realitățile și tendințele pieței muncii, nevoile actuale și oportunitățile de angajare sau de realizare a unui stagiu profesional în companiile locale. Evenimentul a fost de interes și pentru femeile din Moldova, care, deși încă întâmpină bariere, sunt motivate să se reprofileze în domeniul IT.

 

„De câțiva ani urmăresc și mă informez despre domeniul IT, însă am o mare barieră și frică față de acest domeniu. Din cauza vârstei și lipsei de experiență, ezit să mă implic mai activ, însă am dorință și motivație mare să studiez sfera IT. Acest eveniment a fost un prim pas și mă bucur că am reușit să ajung aici ” a menționat Lilia, o moldoveancă în vârstă de 59 ani.

 

Participantelor le-au fost prezentate, de asemenea, proiectele și oportunitățile comunității de femei WoW, precum și programele de dezvoltare în domeniul TIC, oferite de Empowering Women Hubs Networks. Inițiativele le vizează atât pe femeile din Republica Moldova, cât și pe cele din Ucraina.

„Strategia noastră, atât pentru anul curent, cât și pentru următorul an, este încadrarea a cât mai multor femei, inclusiv refugiate, în câmpul muncii, în special în profesiile STEM și ICT. Domeniul ICT este unul atractiv, deoarece oferă salarii mari și multe beneficii pentru angajați și angajate, printre care și munca de la distanță. Astfel, contribuim la abilitarea economică a femeilor – un element absolut esențial în combaterea inegalităților de gen”, a afirmat Tatiana Udrea, coordonatoare program „Abilitarea economică a Femeilor”,UN Women Moldova.

 

„Prin intermediul acestui eveniment, ne-am propus să ne cunoaștem mai bine, să comunicăm și să interacționăm pentru că avem o comunitate de femei care își doresc să se dezvolte în domeniul TIC. Programul le pune la dispoziție un șir de oportunități, precum infrastructură, acces la spații de co-working și în comunitate, asistență și susținere, dar și posibilitatea de a cunoaște ofertele de angajare ale companiilor IT de pe piață. Am reușit să interacționăm, să ne spunem poveștile, să ne cunoaștem mai bine, să ne inspirăm și vom continua să organizăm astfel de evenimente”, a spus Irina Grișca, manageră IHUB Chișinău.

Empowering Women Hub Networks” este un proiect care își propune să susțină dezvoltarea economică prin implicarea mai multor fete și femei în sectoarele promițătoare, cu scopul de a avea impact asupra egalității, independenței și să creeze un acces mai bun la oportunități economice, prin promovarea egalității de gen și abilitarea femeilor prin implicarea lor în tehnologiile informației și dezvoltarea comunicațiilor.

Login

Register